Cum porţi rochia tunică?

IMG_3390Iubesc motivele tradiţionale, mai ales cele româneşti. iubesc iile, cele vechi, recondiţionate sunt preferatele mele. În ele se oglindesc munca, iubirea faţă de ţară, obiceiurile şi tradiţiile noastre. Ori de câte ori văd în magazine piese vestimentare cu astfel de motive tresar şi studiez cu atenţie. Rochia pe care o prezint mai jos face parte dintre cele de care m-am îndrăgostit iremediabil. Nu este ceva autentic este doar Zara, însă mi-au plăcut cusăturile, combinaţia de negru si bej şi croiala dreaptă, lejeră. Până la urmă este una dintre rochiile pe care trebuie să le ai în garderobă.

Eu am ales să o port cu o pereche de pantofi roşii Musette (colecţia nouă) şi o traistă neaoşă de la Muzeul Ţăranului Român. Cât de reuşită este întreaga ţinută? Eu m-am simţit foarte bine, iar panofii i-am purtat pentru prima oară, timp de 6 ore. Nu m-au strâns, jenat şi nu mi-au făcut nicio bătătură.

Dacă vrei să vezi o selecţie de rochii pe care trebuie să le bifezi în garderoba ta atunci vezi acest articol: Rochii pe care trebuie să le ai în garderobă.IMG_3424 IMG_3421 IMG_3402 IMG_3389 IMG_3388 IMG_3390 IMG_3400 IMG_3417 IMG_3383 IMG_3382 IMG_3381 IMG_3380

One thought on “Cum porţi rochia tunică?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *