Produse consumate luna iunie 2015

A trecut si de jumatatea lui 2015 si parca imi vine sa fac un bilant. Parca vara asta a trecut fara sa ii simt canicula, a fost mai blanda desi a venit destul de tarziu. Mai sunt doua luni de vara si simt vacanta aproape. Nu stiu ce m-a apucat, parca as fi la un final de an si simt nevoia sa ma gandesc ce am facut cu viata mea pana acum. Simt nevoia sa ma gandesc la cei dragi mie, la cei pe care ii mai am alaturi si la cei care nu mai sunt.

Pe de alta parte vreau o schimbare sau mai multe, vreau sa mananc sanatos si in acelasi timp sa mananc ce vreau eu, vreau sa alerg mai mult (dupa ce imi trece durerea de calcai), vreau sa slabesc putin si vreau sa il invat engleza pe piticul meu. Vedeti? Sunt foarte multe si deja suna a lista de sfarsit de an. Dar inceputul nu este nici intr-o zi de  luni si nici pe 1 ianuarie, inceputul trebuie sa fie atunci cand te decizi, atunci cand incolteste ideea in minte. Nu trebuie sa analizezi si sa faci planuri trebuie pur si simplu sa actionezi, sa iti asumi si sa schimbi lucrurile. Inceputul a ceva nu inseamna sfarsitul a altceva neaparat. 

Acum ca v-am spus ce aveam pe suflet astazi, sa vorbim si despre produsele consumate in luna iunie. Nu sunt asa de multe pentru ca, de fel, sunt zgarcita cu cremele si lotiunile pentru fata si corp asa ca le termin destul de greu.

This slideshow requires JavaScript.

Pudra libera de la Dior este geniala si imi place maxim. Am reusit sa o termin in vreo doi ani, inainte de termenul de expirare si asta pentru ca am folosit-o mai rar in ultima vreme. Motivul este o banuiala de a mea cum ca de la pudra (orice fel de pudra) imi ies cate unul-doua cosuri pe ici-colo. Cum incetez folosirea pudrei cum nu mai iese nimic.

Parfumul Dolce & Gabanna Pour Homme este preferatul lui. Oricum este terminator de parfumuri. Daca are trei sticle in dulap nu stiu cum reuseste ca le termina mai repede ca mine.

Mascara Lash Accelerator de la Rimmel – nu este extraordinara, am abandonat-o in dulap, au trecut 6 luni si am aruncat-o la gunoi. Tot in poza cu mascara este si unt us solid pentru ochi de la Nvey Eco, un brand comercializat acum cativa ani de rangali.ro . Din pacate nu se mai gaseste in Romania. Tusul nu l-am aruncat, il tin din obisnuinta si pentru ca stiu ca nu il mai gasesc. Este destul de vechi asa ca nu il mai folosesc.

Am terminat si a doua sticla de lotiune calmanta de la Pellamar, un gel de dus de la Nivea si un sampon minisize de la Angel. Samponul l-am primit la Profi Hair Shop, in magazin. Tot de la ei cumpar si vopseaua profesionala pentru par de la Wella Koleston. Este preferata mea de departe dintre toate brandurile de vopsea profesionala pe care le-am incercat acasa sau la salon. Si ma descurc de minune cu ea acasa. Am invatat deja nuantele de blond si diverse combinatii pe care le fac ca sa intensific o nanta sau sa acopar/ scot o nuanta din par. 😀

Luna iunie se pare ca a fost luna mostrelor. Mi-am dat seama de asta in clipa cand am inceput sa fotografiez produsele terminate si am descoperit o gramada de mostre. Cel mai mult mi-a placut BB Clear de la Vichy si sunt tentata sa cumpar si eu. In plus, am reusit sa termin de testat si al doilea set de mostre pe care l-am comandat de la Paula’s Choice, gama Skin Balancing. V-am spus intr-un post anterior ca am comandat mai multe seturi de mostre de la Paula’s Choice. Am vrut sa testez si sa vad daca mi se potriveste ceva. Din gama Skin Balancing mi-a placut foarte mult exfoliantul zilnic insa voi reveni cu un review pentru toata gama. Daca vreti sa cititi despre gama Resist, puteti sa cititi aici: http://pastiladefrumusete.com/2015/05/review-gama-resist-paulas-choice/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.