Prima experienta la Yard Sale: cum m-am simtit in postura de vanzator de haine vintage

Pana anul acesta nu ma gandisem ca as putea sa imi vand hainele pe care nu le mai port. De obicei le faceam pachet si le parcam fie la mama in pod, fie le donam la diverse centre sau le trimiteam la tara. La un moment dat am primit o gramada de hainute cu scopul sa scap de ele. Erau rochii de ocazie de la diversi designeri (de exemplu Irina Schrotter sau Casa Wanda) dar si incaltaminte de calitate, de piele si de “firma”. In momentul in care m-am vazut cu doua plase de pantofi, 90% dintre ei noi si inca o valiza de haine, atunci mi-am dat seama ca nu o sa pot scapa de ele decat daca merg la un targ de profil. Si cel mai potrvit era Yard Sale. Am luat legatura cu cea care organizeaza targul insa destul de greu am reusit sa imi potrivesc programul personal de weekend astfel incat sa pot participa la targ. Mi-a iesit pe 23 Aprilie.

In cele urmeaza o sa va povestesc cum m-am pregatit si cum a fost experienta de acolo.

INSCRIEREA

In primul rand ca sa participi la targ trebuie sa te inscrii. Pentru ca locurile sunt limitate iar doritorii sunt multi, inscrierea are loc intr-o anumita zi, incepand cu o anumita ora. Primul venit, primul servit. Apoi platesti taxa de participare. Si te prezinti in ziua stabilita la locatie.

PREGATIREA

Fiind prima participare a trebuit sa ma pregatesc cu cateva chestii. Asadar mi-am achiztionat un suport de haine de la IKEA si vreo 30 de umerase negre. Investitia toatala a fost de 78 de lei.

Pentru haine ai nevoie de preturi si un system de prindere. Aici m-am descurcat cu ce aveam acasa. Am printat etichetele pe niste foi galbene ceva mai groase pe care le-am perforat si  pe care urma sa scriu pretul cu marker negru. Pe unele dintre ele le-am prins cu ace de siguranta iar pe altele cu un snur rosu. Hainele au fost aerisite, spalate daca era cazul si calcate dupa care le-am atasat eticheta.

La acest gen de targuri merg foarte bine si bijuteriile si gablonturile asa ca am mai adunat de prin casa niste pandante de argint, doua coliere si le-am aruncat si pe ele in geanta. S-au vandut primele 🙂

EXPERIENTA

Am ajuns la locatie la 9:45 dimineata. Targul incepe la 10:30 si dureaza pana la 18:00. Fiecare participant are o masa si un scaun plus stander-ul pentru haine. In plus, se pot expune hainele si in valize sau in cutii. Mi-a luat pana in 20 de minute montarea standului si aranjarea hainelor. La 10:30 fix a intrat prima clienta. Ciudata senzatie. Sa fii de cealalta parte si sa nu stii cum functioneaza si pe ce baza o sa ia decizia de cumparare. Acum ma gandec ca nici eu nu stiu ce este in capul meu atunci cand cumpar o haina. Probabil ca un complex de factori care ar include imagini vazute in reviste, atitudini si persoane vazute pe strada purtand intr-un anume fel o fusta sau o rochie, starea din acea zi, emotiile si starea din acea zi, asocierile involuntare intre culori si emotii, obisnuinta de a purta anumite culori, etc. Ce este sigur este ca partea emotionala primeaza. Dar acum nu era vorba de mine. Era vorba despre hainele pe care eu le pretuiam si pe care le scosesem la vanzare in speranta ca isi vor gasi o stapana care sa le pretuiasca la fel ca mine. Si eu nu puteam sa controlez tot procesul. Ce a tinut de mine facusem. Asadar totul era ca la loterie.

Langa mine erau doua tipe care efectiv au rupt targul cu preturile. Pentru ca stand-ul meu era lipit de al lor, la nici 15 minute de la inceperea targului am taiat preturile mai mult de jumate. Numai asa puteam sa fac fata concurentei. Probabil ca altfel as fi stat si m-as fi uitat la altii cum vand si eu…nimic. Pana la urma a iesti bine dar…cum naiba sa nu vrei sa dai 100 de lei pe o rochie Irina Schrotter? Adevarat ca valoarea unui lucru este data de cerere si oferta dar totusi…

CE PUTEAM SA FAC MAI BINE

Nu o sa comentez ce se cauta la aceste taarguri. Poti sa gasesti chilipiruri insa mi se pare ca unele branduri se vand prea ieftin. Mi se pare ca nu se apreciaza calitatea si ca unele dintre persoanele care au trecut pe acolo au nevoie de educatie vestimentara. Adica ai putea sa apreciezi si tu o rochie de matase ca atare…

Ce trebuia sa fac? Trebuia sa am cu mine un gemantan cu haine de duzina, de strada, casual pe care sa le vand pe nimic si sa tin pretul putin mai mare la rochiile si sacourile de firma. Ceea ce voi face la urmatoarea participare. Ar fi o singura problema: sunt un consummator rational, care apreciaza calitatea si, in general, prefer sa platesc mai mult pentru o cusatura curata, un tiv perfect si o lipitura invizibila la tocul de la pantof. si atunci, trebuie sa recunosc ca nu am foarte multe haine pe care sa le scot la vanzare la preturi de nimic. Cum as putea sa vand o pereche de pantofi de 600 de lei cu 50 de lei? Mai ales daca sunt si noi? Pana la urma valoarea unui lucru este aceea pe care i-o dai tu.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *