5 solutii de demachiat in functie de ten

Poate cel mai important pas in rutina de ingrijire este demachierea. Este important sa avem fata curata si pregatita sa absoarba toate ingredientele active din serurile si cremele pe care le aplicam, astfel ca demachierea fetei este obligatorie indiferent ca am purtat machiaj sau nu in ziua respectiva. Si nu mai spun ca o demachiere corecta ajuta tenul sa fie si sa arate sanatos mai mult timp iar machiajul se aseaza natural fara sa il incarce excesiv.

In ultima perioada, am folosit mai multe lotiuni pentru demachiere si am fost incantata de fiecare in parte. Ce este interesant este ca fiecare lotiune are specificul ei si este potrivita pentru mai multe tipuri de ten si desi, initial, am crezut ca nu este potrivit pentru mine, pana la urma s-a dovedit o alegere inspirata. Am ales sa va prezint patru demachiante total diferite, pentru ten si ochi. Este vorba despre Ultra Facial Cleanser de la Kiehl’s, ulei demachiant Pivoine Sublime de la L’Occitane, spuma de curatare 1000 Roses de la Andalou Naturals si lotiunea micelara bifazica de la Garnier. 

Ultra Facial Cleanser Kiehl’s

Este un demachiant potrivit pentru toate tipurile de ten, inclusiv cel sensibil. Nu are miros si are o textura consistenta. Este necesara o cantitate foarte mica pentru curatarea intregii fetei. Este eficient cu orice tip de machiaj, chiar si cel incarcat sau waterproof. Are pH echilibrat si nu influenteaza procesele naturale ale pielii. Contine Squalane, ulei de samburi de caisa, vitamina E si ulei de avocado. In plus contine sugar-derived glycoside, care permite curățarea în profunzime fara a afecta procesele naturale ale pielii. Chestia asta s-ar traduce ca se clateste destul de greu si trebuie ceva mai multa apa pana sa scapi de tot produsul de pe fata. Ingrediente: aqua/ water, sodium laureth sulfate, decyl glucoside, glycerin, cocamidopropyl betaine, disodium cocoamphodiacetate, acrylates copolymer, peg-200 hydrogenated glyceryl palmate, lauryl glucoside, sodium chloride, pentyleneglycol, triethanolamine, phenoxyethanol, peg-7 glyceryl cocoate, distearyl ether, behenyl alcohol, methylparaben, laureth-2, propylparaben, sodium methylparaben, squalane, prunus amygdalus dulcis oil / sweet almond oil, prunus armeniaca kernel oil / apricot kernel oil, tocopherol, ascorbyl glucoside, persea gratissima oil / avocado oil, sodium hydroxide, citric acid

L’Occitane – Ulei demachiant Pivoine Sublime – 200 ml

Un ulei demachiant interesant cu o aplicare la fel de interesanta. Uleiul este infuzat cu petale de bujori din Provence, are o formula delicata, non-comedogenica.

Asa cum ii spune, este un ulei care se aplica pe tenul uscat si apoi, se adauga apa si se maseaza pentru a face spuma. Cel putin asa scrie pe eticheta. Eu nu am vazut sa faca vreun fel de spuma insa pot sa spun ca machiajul dispare ca prin minune iar tenul ramane catifelat si luminos. Desi ma enerveaza modul de aplicare, uleiul este foarte eficient, mai ales in indepartarea machiajului incarcat, cu mult fond de ten si pudra. Este imbunatatit cu extract natural de bujor extrem de bogat in zaharuri naturale, cu rol in hidratare si corectarea imperfectiunilor.

Eu l-am cumparat in perioada promotiilor din iarna si nu cred ca il mai gasiti la vedere pe site-ul L’Occitane, insa la o cautare pe website, se pare ca il au la vanzare.

Andalou Naturals – Spuma de curatare 1000 roses

Cel mai tare produs de curatare folosit in ultima perioada este Cleansing Foam 1000 Roses de la Andalou Naturals. Spun ca este cel mai tare, pentru ca, in afara de curatarea eficienta si mirosul delicat de petale de trandafir, are si un pret foarte bun in comparatie cu alte produse de curatare.

Este necesara o cantitate destul de mica pentru curatare si se clateste destul de rapid.

Contine un complex de celule stem din trandafir alpin care hidrateaza si calmeaza tenul sensibil, reactiv, iar extractele de rodie si aloe, puternic antioxidante, impreuna cu acidul hialuronic ajuta la protejarea pielii si la restabilirea barierei sale de hidratare, pentru un aspect mai proaspat. . Are un efect usor racoritor si este potrivita pentru tenul sensibil sau deshidratat si are rol de calmare.

163 ml – 49 lei

Garnier – lotiune micelara bifazica

400 ml – 19 lei

In cautarea mea pentru un demachiant de ochi care sa nu usture, am dat o sansa acestei lotiuni de la Garnier. De fapt, este o lotiune bifazica in ulei, care trebuie amestecata inainte de fiecare utilizare. Desi, la inceput, m-am gandit ca se va termina mai repede ori uleiul ori apa, acum, cand am consumat mai mult de jumatate din lotiune, constat ca proportiile celor doua s-au pastrat ca la inceput.

Eu o folosesc doar pentru demachierea ochilor si sunt destul de multumita. Curata eficient si lasa o senzatie proaspata. Pe ten nu imi place foarte mult cum se simte insa o folosesc atunci cand am un machiaj incarcat, inainte de a folosi si o spuma demachianta. Raportul calitate pret este excelent si este o varianta eficienta de demachiere, accesibila tuturor.

Simply Gentle ORGANIC – Servetele din bumbac organic cu aloe vera

O varianta comoda de demachiere in serile in care sunt lipsita de orice fel de chef sunt servetelele demachiante. Stiu ca nu este varianta cea mai indicata. Aceste servetele contin aloe vera si au trei efecte: curata tenul, tonifica si hidrateaza. Totusi, sunt doar niste servetele demachiante iar hidratarea nu este chiar la nivelul dorit deci simt nevoia sa adaug cel putin un ser daca nu si o crema hidratanta dupa ce le utilizez.

Eu le cumpar de la Farmacia Tei si dau in jur de 15 lei pe ele, insa se gasesc si pe site-urile de profil.

Pachetul contine 25 de servetele testate dermatologic si certificate organic.

Ingrediente: Aqua, *Cotton, Aloe barbadensis leaf juice,Polyglyceryl-4 caprate, Betaine, Levulinic Acid, Potassium Sorbate, Sodium levulinateGLycerin, *Lavandula angustifolia oil, *Cananga odorata flower oil, *Pelargonium graveolens flower oil, *Rosa centifolia flower extract, Sodium citrate  *Organic ingredients

Dischete demachiante Simply Gentle Organic din bumbac organic

Si daca tot vorbim de demachiere, sa va spun si despre dischetele demachiante din bumbac organic de la Simply Gentle Organic. Costa 9 lei, se gasesc in Farmacia Tei si pana acum , imi placeau ca erau cusute pe margine si nu riscai sa se desfaca si sa iti ramana pe fata. De ceva timp s-au schimbat si nu mai sunt cusute insa le folosesc in continuare fara probleme. Sunt foarte bune si pentru aplicarea lotiunilor pe rani, taieturi sau zgarieturi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.