Produse noi Martie 2017: Sabon, Vichy, L’Occitane, Korres, Sephora

De fapt si de drept este vorba despre produse adunate in ultimul timp dar pe care nu am apucat sa le prezint pe blog. Avantajul ar fi ca le-am folosit si pot sa va spun ceva mai multe despre fiecare.

Cel mai incantata sunt de crema de fata Idealia de la Vichy si fardul de obraz de la Korres. Ambele le-am cumparat de la Farmacia Tei din Dristor. Apoi, am profitat de reducerea de 40% cu cardul Royal Passport de la Sabon si am reeditat exfoliantul pentru fata (cred ca am ajuns deja la al treilea borcan in conditiile in care unul singur imi ajunge un an de zile). Iar in perioada reducerilor am comis si niste shopping la L’Occitane de unde am ales un sapun negru absolut minunat.

Sa le vedem pe rand. Continue reading

Colecția de cadouri NIVEA semnata de Mihaela Glavan

mihaela-glavan-for-nivea

Frumoasa ideea celor de la Nivea sa colaboreze cu Mihaela Glavan pentru a realiza o geanta (de fapt trei) care poate fi oferita, impreuna cu produse Nivea, cuiva drag, cu ocazia sarbatorilor.  Pretul este corect iar gentile arata foarte bine. Astept sa primesc si eu una de la Nivea, comunicatele de presa sunt dragute. Se apropie Craciunul asa ca daca sunteti in pana de idei pentru bunica, matusa, sora sau o prietena draga atunci poate va inspirati de mai jos.

In 2016, NIVEA reinventeaza cadourile de Craciun oferite celor dragi. Pentru ca adevaratele sentimente se exprima prin grija pe care o avem fata de cei apropiati, in acest sezon NIVEA merge cu un pas mai departe si lanseaza colectia de cadouri semnata de designerul roman, Mihaela Glavan. In aceasta editie vei descoperi trei modele de genti, cu sase combinatii de produse din portofoliul NIVEA, astfel incat vei putea alege ingrijirea care i se potriveste cel mai bine persoanei dragi.

Cele trei genti concepute de Mihaela Glavan sunt adaptate nevoilor de zi cu zi ale femeilor, pentru ocazii, lookuri si momente diferite. Fiecare model se distinge prin design, proportii si modalitatea de inchidere, elementele comune fiind liniile simple si elegante, accesoriul fiind un ciucure supradimensionat. Continue reading

Pachetele de sarbatori Tesori d’Oriente – calatorii in jurul lumii

 Tesori d’Oriente vine in acest an cu o oferta generoasa de pachete care ne poarta catre meleaguri de poveste fara a fi nevoie sa parasim confortul propriei case.

Pachetele de sarbatori – noua game, in total 19 pachete diferite – contin produse de ingrijire din gamele preferate, deja cunoscute, dar si din game speciale, care sunt disponibile la raft doar in aceasta perioada.

Lumanari artizanale, accesorii pentru bagaj, agende cadou insotesc o parte dintre pachetele de sarbatori, in timp ce altele dezvaluie produse speciale precum sapunurile parfumate sau lotiunile aromatice, disponibile, de asemenea, numai in aceasta perioada si doar in formula pachetelor cadou. Continue reading

Produse favorite luna octombrie: Sephora, Pupa, Nyx, Clinique, The Body Shop, Tony Moly

Salut fetelor! Astazi vorbim putin despre preferatele si noutatile lunii octombrie. In primul rand vreau sa va spun ca am fost destul de cuminte – asa sunt de obicei 🙂 – si nu am aglomerat foarte mult dulapul de cosmetice si make-up. O sa va povestesc despre Nyx, mastile de la Sephora, cremele de maini L’Occitane, demachiantul bifazic de la Pupa, paleta de farduri Vintage effect filter de la Sephora dar si despre cuburile efervescente si gelurile de dus de la Sephora. Dupa cum vedeti, doar bunatati. Si am uitat sa mentionez High Impact Mascara de la Clinique si doua produse de la The Body Shop: lotiunea matifianta cu Tea Tree si Oil-Control Overnight Gel. Continue reading

elmiplant lanseaza gama de servetele umede pentru maini fine, improspatate si hidratate

jpeg-rgb-low-elmiplant-hand-wipes-family

Cu toatele cred ca stim utilitatea unui pachet de servetele umede in geanta, iar daca aveti si copii cu atat mai mult. Iata ca elmiplant si-a imbogatit portofoliul de produse cu servetele umede antibacteriene si cele nutritive pentru maini, perfecte pentru zile agitate si calatorii. Stim ca apa si sapunul sunt cele mai eficiente metode pentru a diminua numarul bacteriilor si pentru a avea maini curate insa ce facem atunci cand avem o urgenta. Eu recunosc ca sunt fanul servetelor umede mai ales in momentele cand ies undeva cu piticul meu. Si abia asteptam sa testez servetele hidratante de la elmiplant. Asta pentru ca nu de putine ori mi-am simtit mainile uscate cand foloseam alte servetele. De cand folosesc servetelele de la elmiplant parca este mai bine.  Sa va mai spun ca am cel putin un pachet de servetele hidratante in geanta, un pachet de servetele antibacteriene pe canapea si unul in rucsacul piticului meu.

Continue reading

Produse terminate luna septembrie: elmiplant, Gerovital, Nivea, Bioderma, Sabio, Sephora, L”Occitane, Andalou Naturals, Pellamar, Vivanatura, Cattier, Scholl

20161002_131156Azi vorbim, pe scurt, despre produsele pe care le-am folosit in ultima perioada (august-septembrie). Cand am inceput sa fac am descoperit cateva produse de la Nivea, elmiplant, Gerovital, Sabio si Bioderma.

Dintre produsele pe care le-am terminat am cateva pe care le recumpar de ceva ani buni si nu le schimb: apa mienrala naturala pentru fata elmiplant, benzile pentru nas si gelul intim Nivea. Continue reading

Produse noi luna August 2016: Gerovital Equilibrium, Bioten, Tesori d’Oriente, Estee Lauder

20160728_164929Luna August a fost cuminte din punct de vedere shopping de cosmetice. Am avut parte insa de surprize de la Bioten, B.U. si Tesori d’Oriente. In plus am folosit intens produsele Gerovital Equilibrium achiztionate din magazinul Farmec din Sibiu. Gama Equilibrium de la Gerovital este o gama dedicata saloanelor si o gasesti doar in magazinele Farmec si, partial, pe website.  Continue reading

Review Scholl Velvet Smooth

20160715_172858Hello dears! Stiu ca am o luna de cand nu am mai scris pe blog dar am avut o perioada aglomerata si in vacanta si in concediu. Unul dintre primele articole la care m-am gandit este acesta. Vreau sa va vorbesc putin despre pila electrica pentru picioare de la Scholl si serul intensiv pentru picioare Scholl Velvet Smooth.

O sa incep sa va spun cateva cuvinte despre pila electrica Scholl, despre care am mai povestit si in articolul cu produse noi in Iulie. Insa o sa repet si aici. Este buna pentru cine nu are probleme foarte mari cu pielea ingrosata de pe calcaie. Si rezultatele sunt mai vizibile (pila este mai eficienta) daca folositi si o crema buna pentru picioare/ calcaie si folositi pila cateva zile la rand. Din punctul meu de vedere este folositoare si te ajuta sa previi pielea crapata de pe calcaie si sa ai picioare fine si frumoase. Continue reading

Produse terminate luna iunie 2016

20160702_154602Cateva produse pe care le-am terminat in ultima perioada. Pe unele dintre ele le-am recumparat, pe altele le-am inlocuit cu succes cu alte produse la fel sau poate chiar mai bune.

O sa va povestesc cate putin despre L’Oreal Professionnel, Gerovital, Bioderma sau Wella Professionnal. Continue reading

Cum se aplica corect cremele cu SPF si recomandari de creme pentru plaja

Biotherm_creme-solaire-dry-touch-spf-50Daca tot este sezonul poate ar fi bine sa luam in calcul cateva sfaturi inainte de a ne alege cremele cu SPF pentru plaja si apoi sa spunem ca nu au fost bune pentru ca, de fapt, nu le-am aplicat noi correct.
Produsele cu SPF se aleg in primul in rand in functie de tipul de piele. Exista pe piata produse dedicate atat tenului sensibil cat si tenului mixt sau gras. Exista inclusive produse cu SPF si rol de matifiere si excelente baza de machiaj.

Cum se aplica corect crema cu SPF

Pe pielea curata, uscata, cu  15-30 de minute inainte de expunerea la soare. Incercati sa aplicati o cantitate generoasa si in mod uniform. Daca cititi etichetele veti vedea ca pe majoritatea se recomanda evitarea contactului cu ochii.

Cantitatea necesara de crema pentru a obtine protectia indicate pe cutie este de 2 mg/cm², ceea ce inseamna cam 6 lingurite pline de produs pentru corpul unui adult. Daca reduceti aceasta cantitate veti reduce semnificativ si protectia.

Pentru ten

Produsele pentru protectie solara se aplica ultimele in rutina de ingrijire a tenului. Machiajul se poate aplica dupa cateva secunde. Se reaplica dupa 5 ore chiar daca nu intoati si nu transpirati. Poti sa aplici aceeasi crema pe care o aplici pe fata si pe gat si decolteu.

 In plus, va spun din propria experienta ca unele creme pateaza si ingalbenesc hainele albe. Continue reading